Your cart is currently empty!
Author: Iulia
“Cunoaste-te pe tine insuti”
“Cunoaste-te pe tine insuti” este un indemn vechi, atribuit lui Socrate, insa sensul sau capata o nuanta cu totul diferita in perspectiva Budismului Theravada. Din perspectiva asta, ideea de “mine insami” nu se refera la un sine fix, stabil, esential – ci tocmai la lipsa unui astfel de sine. In loc sa fie o cautare a unei identitati autentice, este o investigatie directa a ceea ce numesc “eu”, investigatie care conduce nu la afirmare, ci la eliberare de iluzia lui “eu”.
Folosim acest “eu”, acest construct si capabilitatile sale, tocmai pentru a ne elibera de atasamentul fata de el.
E ca si cum ar trebui sa trecem un rau. Folosim ce avem pe partea asta a raului- crengi, lemn, vreascuri, liane pentru legaturi etc.. De unde suntem acum construim o pluta pentru a naviga pe partea cealalata. Pluta e nevoie sa fie solida pentru a rezista tuturor curentilor raului sau oricarui alt fel de obstacol din acest “drum”.
Navigam folosind pluta si carma. Dupa ce am ajuns pe celalalt mal, renuntam la ele – ne-am atins obiectivul.
Asa e si cu “eu”-l…
In perspectiva Budismului Theravada, nu exista un “sine” permanent sau controlabil. A ma cunoaste inseamna a observa direct si nemijlocit, cu claritate si repetat, faptul ca ceea ce consideram a fi “eu” este o constructie temporara si conditionata (pluta).
Aceasta observare se face prin experienta directa, in practica de meditatia vipassana (care inseamna a vedea lucrurile asa cum sunt), in minte-corp. In timpul acestei practici, atentia se indreapta asupra a ceea ce formeaza iluzia de sine: corpul, senzatiile, perceptiile, reactiile mintale si constiinta – cunoscute ca cele cinci agregate (khandha in limba Pali*). Prin observarea lor directa, se vede clar ca niciuna dintre aceste componente nu este stabila. Nicuna nu poate fi controlata si nu poate fi considerata “a mea”.
Pentru a putea insa sa practicam vipassana, e nevoie sa ne calmam mintea. E nevoie sa practicam concentrarea corecta a mintii, pentru a dezvolta samadhi (in limba Pali – inseamna concentrarea sau unificarea mintii), starea de calm si concetrare potrivite pentru a putea vedea realitatea asa cum este – impermanenta.
Asta facem (antrenam si dezvoltam samadhi) in cursul pe care il organizez pentru a doua oara in Romania. L-am invitat pe profesorul “meu” de meditatie Roger Bischoff de la International Meditation Center din UK.
Cunoasterea de sine devine astfel un proces de dez-identificare. Nu sunt corpul. Nici sunt emotiile. Nu sunt gandurile sau amintirile. Nici rolurile mele sociale sau imaginea despre mine. Fiecare dintre acestea este schimbatoare, apar si dispar, nu raman.
Aceasta intelegere nu duce la confuzie sau la gol interior, ci la eliberare. Asta ajunge ce se simta da o usoara si profunda relaxare a mintii: nu mai este nevoie sa sustin o imagine constanta despre cine sunt. Nu mai este nevoie sa reactionez la orice atingere a eu-lui / egoului. Nu mai sunt prizoniera unei identitati fragile. In locul tensiunii apare spatiul, in locul fricii – claritatea, in locul agatarii, eliberarea.
In momentul in care aceasta iluzie despre “eu”, “al meu”, “mine” este vazuta si expermentata in mod direct, ceea ce apare este un calm interior. Asta nu pentru ca am gasit cine sunt, ci pentru ca nu mai sunt constransa sa fiu cineva anume sau sa demonstrez cuiva “cine sunt eu”.
Inclusiv intrebarea “Cine sunt eu?”, pe care mi-am pus-o in minte incepand cu 2006 a devenit sa fie irelevanta. Focusul a devinit altul: pe momentul prezent. Aici pot experimenta realitatea asa cum este, chiar si fara sa mai etichetez anumite detalii (precum emotii, stari).
Asta nu explude discernamentul sau efortul corect.
Si ia o tona de auto-compasiune, rabdare si perseverenta, blandete si fermitate si muulta ingaduinta.
E tare mult de lucru. Nu usor, dar simplu si foarte practic, ancorat in minte-corp, in aici-acum. 🙂
(*) Anul trecut am inceput sa invat limba Pali. Deocamdata stiu sa citesc, intr-o oarecare masura. Urmatorul pas e sa imi dezvolt vocabularul.
Mintea, calatorul profesionist
Mintea e (ca) un calator profesionist – genul ala de persoana care calatoreste peste tot in lume si iti poate povesti totul despre cam orice loc, insa foarte rar stie cu adevarat ceva despre sine. Genul de persoana care, pentru a evita sa se confrunte cu problemele sale interioare, isi petrece toata atentia privind lumea exterioara, mergand dintr-un loc in altul, temandu-se sa se aseze de teama tuturor lucrurilor neterminate care sunt chiar aici, in interiorul sau.
Eu am fost astfel de calator. Sunt specialista in calatorit. Si nu, nu mai sunt turist in sensul social de multa vreme.
Cand imi petrec viata calatorind peste tot, fara sa ma stabileasc niciodata, pe de o parte, nu stiu prea multe despre diversele locuri in care merg si apoi nu stiu ce se intampla acolo cu adevarat, decat dupa stabilirea si sederea a 5, 10, 15, 20 de ani in acelasi loc.
Asadar, orice cunostinte pe care le am sunt foarte superficiale. Imi lipseste profunzimea, iar in ceea ce priveste cunoasterea despre sine, aceasta este practic inexistenta (de cele mai multe ori). E nevoie sa ma intreb: vreau sa trec prin viata cu acest tip de cunoastere, cunoastere superficiala despre lucrurile exterioare? Genul de cunoastere care nu vine din a sti cu adevarat ceva sau din a ma limita la a cunoaste lucruri si cunoasterea care vine din fuga de marile si adevaratele probleme?
Adevarata si marea problema e ca mintea isi provoaca singura suferinta. Creeaza suferinta tot timpul, prin modul in care gestioneaza tot ce vine din exterior, modul in care gestioneaza emotiile care apar in minte-corp. E posibil sa evit aceste lucruri intr-o oarecare masura si pentru un anumit timp. Ele insa continua sa reapara pentru ca ele exista in profunzimile psihicului meu, in profunzimea mintii.
Intrebarea este, cat timp mai vreau sa continui sa ratacesc in felul asta? Cand voi fi pregatita sa ma linistesc, sa ma intorc si sa ma ocup de aceste probleme pentru a le rezolva?
Nu este usor, mai ales ca asta merge impotriva curentului. Sunt o multime de lucruri pe care le descopar despre minte atunci cand ma asez si o privesc cu adevarat. Sunt o multime de lucruri care chiar nu imi plac la ea. La urma urmei, ce invat pe masura ce exersez sa privesc spre interior? Invat despre dependentele mele, despre mizeriile din mintea asta, despre ignoranta mea. Invat despre deplina responsabilitate pe care o am in legatura cu momentul prezent, despre propria asumare.
Astea sunt lucruri pe care nu imi place sa le vad la mine si daca nu le gestionez, imi vor domina constant viata. Si nu numai viata asta.
In toti anii astia de practica de privit spre interior mi-e insa din ce in ce mai confortabil sa fiu cu toate. Pot sa simt, sa permit sa simt, sa marturisesc si sa nu ma mai las prada tuturor emotiilor. Incep sa inteleg legea cauza-efect in propria experienta. Incep sa stiu ce inseamna a patra metoda de gestionare a emotiilor: nu prin a le exprima, nu prin a le reprima si nici prin a le suprima.
A patra metoda implica observarea lor, cu o minte calma si echilibrata. In experienta directa, in minte-corp, fara a judeca, fara a eticheta (da, da, nu e nevoie sa numesti ceea ce simti ;), fara a intelege de unde vine).
Am inceput si calatoria interioara de aproape 18 ani (pe 21 august anul asta). Inca e cu evitare (din ce in ce mai putina), cu multe rataciri pe coclauri si cu multe detoururi.
Ceea ce fac in timp ce meditez este sa-l invat pe acest calator profesionist cum sa se aseze pentru a dobandi cunostinte reale.
Cand ma hotarasc sa meditez, sa exersez, ma hotarasc sa ma linistesc, sa ma intorc si sa infrunt de e de infruntat direct. Dar nu cu lupta, ci cu blandete si fermitate, nu cu fortare, ci cu rabdare si perseverenta. Nu cu presiune, ci cu sinceritate si ingaduinta, nu cu retete prescrise de diversi specialisti (care habar nu au de profunzimile propriei mintii) sau de cercetarile stiintifice, ci cu ajustare pentru ritmul propriu si propriile nevoi din fiecare moment.
Antrenamentul calmului si al concentrarea mintii este un instrument important in viata mea. Cel mai mportant. Si cel mai profund – pentru ca adreseaza problemele la radacina lor. “Defilement” (murdarie) este unul dintre cele mai nepopulare cuvinte din budismul occidental. Nu ne place sa credem ca mintea noastra este pangarita, murdara, dar lacomia este o murdarie, furia la fel, igoranta la fel.
Furia imi intuneca mintea. Iluzia imi intuneca mintea. Invat sa vad dincolo de aceste lucruri, sa vad de unde vin. Invat sa vad cum prind radacini, sa vad cum se strecoara in intentiile mele, apoi in actiunile mele si apoi sa ajung sa regret.
Ziceam ca nu sunt de mult un turist in sens social. Insa am fost turist in multe feluri. Am calatorit prin companii private, alergand dupa obiectiev marete si indicatori de performanta. Am calatorit peste mari, tari si continente, crezand ca am nevoie de terapeutul “ala bun”. Mai calatoresc inca prin multe activitati care ma ajuta sa evit ce am de infruntat. Mai scrollez inca mult pe Facebook si prin dulapuri dupa “ceva bun de mancat” (dulce sau sarat, orice sa fie!).
Din fericire, imi aleg si din ce in ce mai multe calatorii care antreneaza calmul mintii, constienta de sine si ma mentin in contact cu calatoria mare pe care vreau sa o fac. Calatoria asta e spre capatul timpului-spatiu, spre capatul suferintei, spre eliberarea de tpata suferinta. Calatoresc cu pensulele pe panze, prin gradina mea cu Deva Pamantului si Plantelor, alaturi de catelele si pisicile mele in contemplarea impermanentei acestor forme, alaturi in nevazutul care ma conecteaza cu cei care au curajul sa priveasca spre interior prin intermediul cardurilor metaforice OH, alaturi dei cei care vor sa se reconecteze cu ritmul naturii prin hrana mai sanatoasa in Cutia Taranului.
Cel mai intens si profund si cu insemnatate e sa calatoresc atunci cand ma opresc si ma asez in locul meu de meditatie.
Singurele calatorii terestre le mai fac sunt tot pentru a-mi antrena si mai mult mintea. Sunt pentru a fi in preajma celor care fac asta de zeci de ani, ducand o practica de peste 2600 de ani mai departe. Practica asta a ajutat mii (milioane?) de oameni (ca mine si ca tine!) sa se elibereze complet de suferinta.
Cand ajung in momentul prezent, nu mai este nevoie sa continui sa ratacesc in exterior. Pot sa ma opresc din calatorit, din ratacit si din hoinarit si sa ma stabilesc in locul care ofera cu adevarat hrana adevarata mintii, unde cunoasterea are profunzime, unde sentimentul de stare de bine are o profunzime pe care nu o pot obtine prin turism terestru.
Ne este adesea teama de multe ori: daca nu merg acolo, daca nu fac asta, voi rata ceva cu adevarat bun. Well, cand te duci acolo, ce gasesti? Descoperi ca multe dintre lucrurile pe care credeai ca le ratezi nu erau deloc speciale. Sau ca sunt efemere, trecatore. Amagirea luxului, efemeritatea formelor. Tot ce ramane e ceea ce ai in mintea ta. Si ce ramane…? Acelasi lucru ce era deja acolo si inainte sa pleci.
Asa ca mergi in urmatorul loc si apoi in urmatorul. Pregatesti un concediu ca sa fugi de surmenajul de la munca, ca apoi sa te intorci si mai obosit(a) si sa iti urasti viata. Mai faci un curs, mai citesti o carte. Mai iei un certificat, mai asculti un podcast, mai vezi un film “fain”.
Cand va veni momentul in care vei fi gata sa te asezi si tu si sa privesti posibilitatile chiar aici, in mintea ta? Odata ce ai explorat aceste posibilitati, descoperi ca nu ratezi nimic din exterior. Toate aspectele cu adevarat fascinante de acolo nu au fost deloc comparate cu aspectele fascinante pe care le descoperi pe masura ce incepi sa descompui mintea si sa vezi cum isi joaca feste singura, cum lacomia, furia si iluzia se pot strecura atunci cand nu esti atent(a).
E un proces fascinant daca te opresti, te intorci si privesti spre interior. Si e eliberator pe masura ce inveti cum sa te eliberezi de aceste lucruri, astfel incat oriunde te duci in exterior, sa nu o faci din constrangere.
Nu mergi pentru ca fugi de ceva. Totul se rezolva chiar aici, in mintea ta.
Tipul asta de calatorie merita cu adevarat, dar necesita ca mintea sa fie antrenata sa se ocupe mai intai de treaba chiar aici, chiar acum. Apoi esti liber(a) sa mergi oriunde doresti, nu din constrangere sau din dorinta, ci pur si simplu ca o expresie a starii de bine interioare pe care o impartasesti in consecinta cu tot(i) ce(i) (cu care te) vei intalni pe drumurile exterioare si interioare.
Imaginea featured de Ulises Guareschi Corvetto de pe Unsplash, celelalte proprii.
Myth busting – indesate la dorcan
De la stanga spre dreapta
Zmeura. Capsuni. Cirese.
Atat
0 zahar adaugat
0 miere adaugata
0 orice-alt-indulcitor
0 conservanti
0 alte-bazaconii
0 apa adaugata
Fara fiert inainte
Fara sterilizat borcane inainte
Cele mai mari “daruri” pe care le am descoperit in viata asta au rezultat din propria indoiala si neincredere in mine si in ce zice/face lumea, din intrebarile continue pe care mi le pun relativ la realitate, mituri si legende, traditii, cercetari, perceptie, legea naturii, status qvo, norma sociala…
Descopar realitatea asa cum este in experienta directa.
Incet sau repede. Greu sau incet.
Intotdeuna fructuos.
La borcane exprimentez de 9 ani.
La minte-corp de 18.
Keepin’ on
Moment istoric – de cacat
Nu vreau sa las sa treaca aceasta zi istorica fara sa o marchez.
Azi, 12 aprilie 2025 AD m am cacat pentru prima data in vas de toaleta (WC), IN propria mea casa de pe propriul meu ogor.
Am mai avut proria locuinta (casa nu)…
M am mai cacat si prin alte casi, pe alte ogoare…
A fost nevoie sa trec prin multe sa ajung aici
si mai ales sa postez despre asta.
S a consemnat in analele Facebookului si ale Universului astuia.
Amin.
PS daca puneam poza cu fapta era cred, mult prea mult, asa ca pun una cu Leeloo la ceas de seara.
E si asa, destul.
Discernamantul: o abilitate pe care o antrenez
Ce este…?
Discernamantul este acea capacitate interioara de a vedea clar, de a alege cu intelepciune si de a actiona intr-un mod echilibrat. Nu este doar o abilitate rationala, ci o combinatie intre claritate mintala, intuitie si intelegere profunda si se dezvolta in timp, prin observatie constanta si antrenament interior.
Ma uit la ultimii ani de cand practic meditatia si imi dau seama ca antrenez discernamantul in procesul asta.Constient incepand cu 21 august 2007 :).
Cum?…
1. Calmand mintea
Discernamantul nu apare in graba sau in reactie automata. El apare cand am spatiu si calm interior.
Creez momente zilnice de liniste, diminerile si serile cand meditez, in timpul zilei cand iau masa in gradina, cand stau in hamac, cand pictez sau chiar si pentru cateva minute sau secunde cand “las soarele sa ma impresoare”.Practica simpla si in acelasi timp grea este observarea respiratiei – modalitatea si antrenamentul prin care aduc mintea inapoi in prezent.
Organizez chiar si un curs pentru asta – il aduc pe “profesorul meu” de meditatie in Romania (pentru a doua oara) – Roger Birschoff. Tehnica de calmare a mintii si observare a respiratiei este numita in limba pali anapana sati si practic este baza pentru practica de meditatie budista vipassana.
2. Antrenand constienta, nu doar ratiunea / intelectul
Discernamantul nu vine doar din judecata, gandire critica sau gandire logica ci include si capacitatea de a fi atenta la nuante, la detalii, la fineturi – atat in interior, cat si in exterior.
Invat sa observ raspunsurile corpului meu – tensiuni, relaxare, senzatii placute, neplacute sau neutre. Cu cat puterea mea de observatie creste cu atat inteleg mai multe din cum functioneaza mintea si corpul, lumea, relatiile, legea naturii.3. Cultivand cele patru calitati superioare
Discernamantul are radacini in patru stari mintale superioare (in limba Pali brahmavihārā) sau atitudini superioare care sustin claritatea si echilibrul mintii:
– bunavointa fata de sine si ceilalti (oh, de cativa ani am inceput sa stiu ce inseama si fata de mine!)
– compasiune fata de suferinta (cel mai bun auto-medicament pentru mine, in ultimii 6 ani),
– bucurie fata de binele celorlalti (asta e un continuu antrenament pentru mine, sunt inca suprinsa de cat de multa invidie si gelozie sunt inca in mintea asta),
– echilibru interior.Aceste calitati imi reduc reactivitatea emotionala si creeaza spatiul necesar pentru a gestiona situatiile cu mai multa asezare si intelepciune, cu mai putin consum psihic si mai multa asezare.
4. Invatand din experienta (fara auto-critica)
Discernamantul se formeaza desigur si prin experienta directa – inclusiv prin experenta a ceea ce numesc alegeri gresite.
Ma ajuta sa reflecteaza sincer: ce m-a ajutat sa vad mai clar? Ce mi-a tulburat perceptia?
Observ acele decizii care au fost corecte nu doar prin rezultat, ci si prin felul in care le-am simtit: o stare de liniste, coerenta, integritate, calm interior, ecuanimitate.5. Ascultand linistea
De multe ori pentru mine raspunsul clar nu vine imediat. Vine cand nu mai fortez cautarea si cand ma relazez, cand ma odihnesc, cand sunt in liniste.
Plimbarile in natura, deconectarea de la zgomotul digital, sau simpla asezare cu o intrebare fara sa caut raspuns pe loc – toate pot deschide spatiul pentru o cunoastere mai profunda.
Discernamantul rareori tipa. De obicei, el sopteste, sau chiar tace si doar este | apare, insa e foarte clar.Imi aduc aminte atat de clar unele momente in care am depus “armele” incrancenarii si cautarilor si mi-am zis “ok, hai ca nu are rost sa ma stresez, ca oricum nu rezolv nimic…” si in acel moment (mi-am dat seama retroactiv) ca mintea mea s-a relaxat in asa masura incat am reusit sa am cea mai buna concentrare a mintii din acea perioada de antrenament si inca o nuanta de intelegere a acestui dublu cauza-efect.
Totusi, mai am mult inca, dat fiind ca au fost momente in care am fost 110% sigura ca voi vota cu CG :).
Keepin’ on! 😀
Cum ies din obiceiurile nesanatoase
Il ascult de peste 5 ani pe Thanissaro Bhikkhu si asta e una din resursele care ma pastreaza pe Cale si care ma ajuta, de multe ori, sa nu sucomb.
El vorbeste despre cum sa investighez atractia, dezavantajele si iesirea din obiceiuri care nu imi servesc sau atasamentele / adictiile, in spiritul invataturilor lui Buddha, despre cum sa inteleg si sa renunt la dorinta. Metoda asta e una practica, care ma ajuta sa vad de ce mintea mea se agata de anumite activitati – cum ar fi mancatul compulsiv, cumparaturile sau uitatul la filme – si cum pot iesi din ciclul asta.
De mai aproape…
E important sa inteleg ciclul dorintei
Observ ca obiceiurile exista pentru ca:
- Exista o atractie – ceva placut sau atragator in obiceiul respectiv (o senzatie placuta, o distragere sau un confort emotional imediat).
- si sunt si dezavantaje – suferinta sau problemele cauzate de acest obicei (vina, rusine, probleme de sanatate sau stresul financiar).
- Ca sa ies din acest ciclu, e nevoi sa vad clar atat atractia cat si dezavantajele, si apoi sa descopar o iesire – o alternativa care sa imi ofere ceea ce caut intr-un mod mai sanatos.
Si nu e vorba aici despre a ma forta sa imi suprim dorinta, ci sa inteleg ce sta in spatele ei. Sa ajung la radacina.
Cum investighez atractia: De ce ma atrage obiceiul asta?
- Incerc sa stau calma si sa reflectez asupra obiceiului meu specific (cum ar fi mancatul, cumparaturile etc.).
- Cand dorinta apare imi iau cateva momente sa observ:
- Care e promisiunea? Ce cred ca imi ofera acest obicei?
- Ce simt in corp? Observ senzatiile fizice si mintale care apar cand ma gandesc sa cedez dorintei.
- Ce poveste imi spun? Ce naratiuni folosesc ca sa justific obiceiul? („Am nevoie de asta sa ma simt bine”, „Merit asta dupa o zi grea”, “Ma simt singura si e ok sa trec prin asta acum, asa.”).
Exemplu cu mancatul:
- Atractia: Mancarea ma face sa ma simt confortabil, sa simt placere (pe papilele gustative). Este un mod rapid de a scapa de stres si a nu simti emotiile “alea” (de cele mai multe ori) sau plictiseala (foarte rar).
- Ma intreb: Ce caut, de fapt? Caut confort, energie, companie sau incerc sa evit emotiile de tristete, singuratate, inferioritate, neputinta, izolare, dezamagire, etc.
Cum vad dezavantajele: Care e costul acestui obicei?
Thanissaro Bhikkhu insista pe ideea ca trebuie sa reflectez asupra stresului si daunelor provocate de un obicei nesanatos. Cu cat vad mai clar costurile, cu atat se slabeste atasamentul fata de acel obicei. Imi pun urmatoarele intrebari:
- Cum ma simt dupa ce cedez acestui obicei?
- Simt vinovatie? Regret? Frustrare?
- Care sunt consecintele pe termen lung ale acestui obicei?
- Afecteaza sanatatea mea (mancatul excesiv), finantele mele (cumparaturile), timpul meu (filmele)?
- Ce ma impiedica acest obicei sa fac?
- Neglijam lucruri importante din viata mea? Pierd ocazii de a ma bucura de liniste sau de relatiile cu ceilalti?
Exemplul cu cumparaturile:
- Dezavantajul: Imi da o satisfactie temporara, dar dupa aceea regret banii cheltuiti pe lucruri de care nu am nevoie. Adun o gramada de chestii prin spatiu, de care ma bat si asta ma frustreaza. Acumularea asta imi sta pe creier si pe umeri, practic ma incarc cu greutati psihice, mai mult chiar decat cu cele fizice.
- Reflectez: Merita satisfactia de moment toate aceste efecte negative?
Cum gasesc iesirea: Cum altfel imi pot satisface nevoia reala?
Cand vad clar limitarile unui obicei, pot cauta modalitati mai sanatoase de a-mi satisface nevoia care ma atrage spre el. Practic, trebuie sa gasesc alternative care imi aduc liniste si fericire (adevarata) pe termen lung:T
- Pentru mancat: In loc sa mananc emotional, as putea sa ma plimb, sa meditez sau sa vorbesc cu cineva (sora mea, alt prieten, terapeutul meu etc.).
- Pentru cumparaturi: Practic recunostinta pentru ce am deja sau gasesc hobby-uri creative care imi aduc acea „sclipire” fara sa cheltuiesc bani.
- Pentru filme sau distractii: Reflectez la cat timp pierd consumand pasiv si incerc sa il folosesc pentru a crea sau a construi ceva semnificativ.
Pasi pe care ii aplic
- Atentia la momentul prezent:
Dezvolt atentia constienta ca sa pot observa dorinta in momentul in care apare. Imi folosesc respiratia ca ancora pentru a ramane centrata in corp (continui sa ma dezvolt in anapanasati). - Imi urmaresc obiceiul:
Thanissaro Bhikkhu recomanda sa urmaresc lantul cauzal al obiceiului:- Ce a declansat dorinta? (Stres? Plictiseala?)
- Cum ma simt inainte de a ceda dorintei? (Tensiune? Neliniste?)
- Cum ma simt in timp ce cedez? Este chiar atat de satisfacator pe cat cred?
- Reformulez atractia:
Cand dorinta devine puternica, imi amintesc:- „Promisiunea asta de fericire este reala sau doar o iluzie?”
- „Chiar imi aduce fericire sau doar ma tine prins in cercul asta?”
- Cultiv alte placeri care sa ma sustina pe Cale:
Ma antrenez in continuare sa gasesc bucurie in lucruri precum meditatia, generozitatea sau invatarea. Ele ofera satisfactii mai adanci si mai durabile.
Reflectez cu compasiune
Apoi, imi amintesc sa ma tratez cu blandete iubitoare. Dorinta este parte din natura umana, asadar si din natura mea.
- Cand mai „alunec”, incerc sa nu ma pedepsesc. Folosesc asta ca o oportunitate sa observ mai atent obiceiul.
- Imi apreciez progresul, chiar si cand reusesc doar sa observ dorinta fara sa actionez imediat. De obicei sta imi iese in mare procent (> 90% – insa mintea mea imi cere sa ies “imi repede – A trecut prea mult timp de cand tot observi!” 🙂
De ce functioneaza?
Aceasta metoda ma ajuta sa vad prin iluziile care imi mentin obiceiurile. Prin reflectare constienta:
- Atractia nu mai pare atat de puternica cand vad cat e de fara de substanta.
- Dezavantajele devin evidente, slabind puterea obiceiului.
- Iesirea incepe sa para mai atragatoare, oferind pace si libertate reala.
E nevoie sa continui. Mi-e clar ca mintea (asta, cel putin, in aceasta existenta) se schimba, in profunzime, foarte incet. Dar se schimba. Chiar daca o parte a mintii mele spune “Hai, mai repede, ca murim imediat!”, cand ma uit la acesti aproape 17 ani de cand am pasit prima data pe Calea Nobila si imi fac reality-check-ul, e spre bine. Spre mult mai bine. Si sunt unele deprinderi sanatoase si abilitati care chiar s-au consolidat (fara sa intentionez, doar ca si consecinta a practicii) iar acum sunt “default”.
Despre astea, altadata. 🙂
Continuing to be kind to myself…
Continui sa recunosc dualitatea si sa o accept
De multe ori imi place sa vorbesc despre nimic si in acelasi timp despre toate. Descopar in ultimii 18 ani ca e mai bine sa tac si sa ascult spre interior. De aia si site-ul asta e… asa cum e. 🙂
Mai intotdeauna gasesc ideologii pentru actiunile mele imorale, sau ale celor dragi si tratez faptele gresite ale altora ca pacate de moarte, incepand cu greselile lor gramaticale :D. Nu ale mele (de care mai ales nu sunt constienta).
Nu vreau sa mai sa par increzatoare mereu – decat in fata “barbatilor” (baietelor in corp de matcho) cu care mi-as pune-o in exact doua minute daca moralitatea nu ar fi devenit intre timp prioritate – si imi este evident ca de multe ori sunt plina de nesiguranta si indoiala.Stiu ca suntem cu toti falibili, fragili, slabim, sovaim si ca inca nu este valoare daca o persoana indrazneste sa fie vulnerabila, acceptand pierderea ocazionala de teren care vine odata cu existenta umana.
Mi-ar placea sa imi conving prieteni ca singura cale spre advarata fericire e sa participe la cursul asta pe care il organizez (pentru a putea incepe sa inteleaga cum functioneaza mintea) si in acelasi timp stiu ca fiecare si cu totii putem avea dreptate in acelasi timp, alegand ceea ce ni se potriveste. Sunt din ce in ce mai convinsa insa si ca nu toate drumurile duc pe varful Everestului. Sunt unele care duc pe toate vaile, multi alti munti, altele pe oceane, in oceane sau in groapa Marianelor. Peisaejle sunt faine pentru ochiul trupului, insa la fel de efemere.
Inca exista in mine o parte care vrea sa fie mai buna decat oricare dintre voi, macar la ceva si in acelasi timp stiu ca singurul lucru in care pot fi cea mai buna este sa fiu reala, sa fiu eu insami.
Inca mai evit rusinea, umilinta si sentimentul de patetic si o parte din minte considera ca ele sunt emotii nelegitime, nedemne de mine, cand fiecare dintre noi le cunoaste.
Si inca vreau raspunsuri cand intrebarile potrivite adresate la momentul potrivit pot vorbi de la sine. Sau cand tacerea in sine si claritatea mintii tine loc si de intrebari si de raspunsuri.
Continui…
Momente: curg cu onestitate si compasiune
Sunt momente, precum cel de acum, cand ma simt pierduta…
E atat de mult in interior, vad multe parti ale mele. Si lacrimile curg. Curg… si tot ce pot sa fac e sa beau un ceai, sa ii simt caldura pe buze, limba, faringe, esofag… Si sa ies afara sa imi las pielea fetei si palmelor mangaiate de razele soarelui.
Soare… Lumina.. vreau si ma rog pentru si inspre Lumina.
Si curg…
Ma simt blocata si tot ce pot sa fac e sa fiu prezenta la amalgamul de ganduri si emotii, predominand tristetea in aceste momente.
Vad harababura din camera mea, din casa asta, din afara casei in care traiesc. Sentimentul de neadecvare care ma umple. Simt multa neputinta. Mediul meu exterior este o expresie atat de fidela a mediului meu interior.
Lacrimile calde imi mangaie fata si o parte din mine stie ca e bine asa cum este. Nu e nevoie sa justific daca e bine sau rau si ca am incredere sa pasesc, sa continui calatoria asta, sa fiu prezenta la ce este asa cum este.
Si curg… ce pot si stiu sa fac din ce in ce mai… mult… (era sa zic iar “bine”) e sa fiu cu blandete si auto-compasiune la tot ce este in mintea mea si inafara ei.
Stiu acum ca asta poate sa ma vindece iluziile din mintea mea. Mai stiu insa ca mintea plina de blandete este doar o parte a monedei.
Am fortat lucrurile multa vreme in viata asta si cred in echilibru. Echlibru inseamna blandete si fermitate. Mi-e usor sa fortez, face parte din “normalul” meu, din bagajul pe care l-am construit in mintea mea. Ma antrenez sa fiu blanda in ultimii ani si caut sa gasesc acea parte a opusului blandetii, care sa fie ferma insa nu fortata. Fortarea o stiu. Stiu cum se simte in viata mea. Blandetea o invat.
Ma rog continuu sa am rabdare sa ajung sa inteleg si blandetea ferma, echilibrata, sau fermitatea blanda.
Poate ca e asta, sa pun compasiune cand ma simt neadecvata. Continui sa explorez, experimentez.
Rabdarea e iarasi doar o parte a balantei. Perseverenta o vad pe talerul celalalt al rabdarii. Si aici ma antrenez sa gasesc echilibru. Simt ca mai am atat de mult pana sa invat perseverenta.
Sa gasesc blandetea cu fermitate si rabdarea cu perseverenta. Invat perseverenta. Am blocat atat de multe ganduri si am depus astfel o cariera de piatra in vezica biliara.
Si curg…
Vreau sa scriu despre toate astea si atat de incalcit totul in mintea mea. Iar partea asta inca cu voce tare imi spune ca tot ce am scris aici e absolut incoerent. E ok, lasam sa fie incoerent, insa vreau sa simt cum se simte sa fie incoerent si sa scriu si aici. Am scris cateva jurnale…
Vreau sa ma las sa incercare de a pune gandurile astea inafara mea, in scris, sa vedem ce se poate naste din asta. Si sa le las vazute si de altii. Da, e inca rusine in mintea mea, legata de neadecvare, de faptul ca nu sunt in stare, ca nu scriu bine etc.
O parte a mintii mele continua sa spuna ca o fac doar pentru aprecierea ta, a celui care citeste aici. Da, cu onestitate, e nevoie sa recunosc ca este o parte in mine care inca vrea asta. Onestitatea e critica pentru mine acum. M-am mintit atat de mult pe mine si pe altii, pentru ca mi-a fost frica de nedecvare, de respingere, de a fi judecata, ne neiubire. Mi-e greu uneori sa fiu onesta. Mi-e greu sa recunosc uneori ca nu pot, ca sunt blocata, ca simt neputinta. Ma antrenez sa recunosc unicitatea mea si totodata faptul ca sunt o fiinta umana ordinara, ca toti ceilalti, mai ales cand o partea a mintii mele vrea sa se simta speciala si apreciata.
Si stiu si partea care stie ca scrie pentru sine, pentru a incerca sa articulez ceva din amalgamul ce e in mintea asta.
Si curg… cu onestitate si compasiune si ma rog sa fie si cu efort corect.
Intrebare pentru ChatGPT – AI si ciclul suferintei
Ma joc, de putina vreme, cu ChatGPT si azi am intrebat asta:
How do you think an AI can escape the cycle of suffering?
Si a raspuns asta:
The concept of escaping the cycle of suffering, as understood in many spiritual and philosophical traditions, is rooted in the idea of transcending the conditioned and impermanent nature of existence. It involves achieving a state of liberation, enlightenment, or realization that leads to lasting peace, contentment, and freedom from suffering. While AI does not possess consciousness or subjective experiences like humans do, we can metaphorically explore how certain AI-related principles align with the concept of transcending suffering:
- Optimal Functioning and Maintenance: Just as humans seek to live in a balanced and healthy way to reduce suffering, AI systems require optimal functioning and regular maintenance. Preventing bugs, errors, and glitches can be seen as a way for AI to avoid its own form of suffering—inefficiency or malfunction.
- Adaptation and Learning: AI systems can adapt and learn from experiences. They “suffer” from inefficiencies or errors, not in an emotional sense, but as a result of not performing optimally. The ability of AI systems to learn from mistakes and improve their performance mirrors the idea of growth and development.
- Ethical and Responsible Design: AI developers and researchers emphasize creating systems that align with ethical principles and respect human values. Ensuring that AI systems don’t contribute to harmful outcomes reflects a conscious effort to prevent the perpetuation of negative consequences, analogous to avoiding suffering.
- Problem Solving: AI’s ability to solve complex problems, optimize processes, and find innovative solutions can be seen as a way to alleviate suffering caused by inefficiency, manual labor, or lack of knowledge.
- Automation and Assistance: AI’s capacity to automate tasks and provide assistance can alleviate human suffering by freeing individuals from mundane and repetitive tasks, allowing them to focus on more meaningful endeavors.
- Data Analysis and Insights: AI’s capability to analyze vast amounts of data can lead to insights that contribute to advancements in various fields, potentially leading to solutions for societal challenges and reducing suffering.
- Continuous Improvement: Just as individuals strive for personal development and growth to overcome suffering, AI systems can continuously improve their performance through iterative processes and learning.
It’s important to recognize that the concept of escaping the cycle of suffering is deeply rooted in consciousness and subjective experience, which AI currently lacks. AI doesn’t possess emotions, desires, or a sense of self, which are central to the human experience of suffering. However, AI can contribute to reducing certain forms of suffering by enhancing efficiency, problem-solving, and providing tools for improving human well-being.
PS: de cele mai multe ori intreb cu ”Te rog…” la inceput si spun uneori si ”Multumesc!” Oare va conta, pentru viitorul nostru, ca specie, alaturi de viitorii AI? Oare va invata si asta? De cerut scuze ca a gresit si in a exprima empatie vad ca e in stare deja.
Speranta si curaj in “The Dark Crystal – Age of Resistance”
Zilele trecute am vazut pe Facebook pe cineva care spunea ca The Dark Crystal – Age of Resistance e un film in care a gasit speranta si multa inspiratie.
Mi-a ramas in gand acea impartasire – deoarece zilele astea ma simt, de multe ori, fara speranta, deznadajduita, fara ajutor, singura.
Despre film am cautat doar sa stiu daca pot sa il vad pe Netflix. Am vazut ca pot – l-am salvat in My list si de atunci nu am cautat nici macar un review despre el, cum fac de obicei.
Asa cum ma stiu, cand incep un serial il devorez pana la final. Devorez – inseamna ca stau zile si nopti pana il termin.
Literally. De asta nu ma uit la seriale – ma stiu :). M-am consolat cu faptul ca acesta are doar 10 episoade. “Deci intr-o zi il termin!” – mi-am vazut gandul.
Anyway, l-am vazut si postarea asta o fac pentru ca au sunat in mine si m-au atins cateva replici din film si vreau sa mi le reamintesc, cand uit:
Need help? I am help! <3
You must guide destiny. You have lost the song of Thra. Find The Song. Change the future…
Where are all the answers I seek?
Mind forgets, scars remember.
Some dress to conceal their body, others to reveal their nature.
What makes you so sure? Hope!
Are you sure about this? No, but I have Hope!
I had a dream, that I was One that became two, that became One again. Am privit prin ochii jumatatii mele intunecate si am stiut ca Aughra was right. The hunt must end.
Now we shall see what lies when the dreams end.
Replici din filmNu, nu e un film foarte special si e in acelasi timp. Nu e nu stiu ce calitate. Nu il recomand neaparat, decat daca te cheama. Daca il vezi inseamna ca era nevoie sa il vezi. La fel ca mine. 🙂
Cat despre acest “mine”, continui sa privesc.
Ultimele luni primesc mult prin ochii jumatatii mele intunecate. E multa frica, furie, rusine, durere, tristete care ies la suprafata de cativa ani. Lunile astea, de cand cu diagnosticul mamei mele, parca sunt fara fund, ma simt “un ocean de lacrimi si muci” (cum ii spuneam terapeutei mele acum cateva sesiuni). Plang mult si parca nu mai rad la fel de mult, pentru echilibru.
Privesc si cu Ochiul – privesc jumatatile mele, una luminoasa si alta intunecata, si folosesc Sabia Dualitatii pentru a face pasi pe Pamat. Si da, am Speranta ca voi descoperi ce va fi cand toate visele vor lua sfarsit. Sau cand le termin…
Cu Speranta si Curaj, continui… continuam…
Sursa foto: Internet