“Cel mai grav pacat impotriva mintii umane este acela de a crede in lucruri fara dovezi” – o perspectiva

Cred ca acest citat este atribuit lui Thomas Henry Huxley:

Cel mai grav pacat impotriva mintii umane este acela de a crede in lucruri fara dovezi.

Bineinteles, partea a mintii mele caria ii spui “Gigi Contra” vrea sa comenteze, mai ales legate de experienta mea directa. 🙂

Ne uitam aici la credinta, dovezi, minte, dovezi / evidente.

 

Credinta fara dovezi imediate nu este intotdeauna daunatoare

Este important sa facem distinctia intre credinta oarba si increderea inteleapta. Nu toate convingerile sustinute fara dovezi imediate sunt erori de gandire. Uneori, o persoana are incredere intr-o cale, o metoda sau un invatator pe baza claritatii intuitive, a rezonantei personale sau a integritatii cuiva pe care il respecta. Acest tip de incredere nu reprezinta o respingere a dovezilor, ci adesea un punct de plecare. Pentru mine a devenit foarte clar asta, din momentul in care l-am intalnit pe profesorul de meditatie Roger Boschoff din International Meditation Center UK si pe Thanissaro Bhikkhu (Geoffrey DeGraff) de la Metta Forest Monastery – SUA.

Prin experienta directa si observatie, aceasta incredere se poate transforma in intelegere. In acest fel, credinta fara dovezi imediate poate fi o punte catre o intelegere mai profunda, nu neaparat o tradare a mintii sau o greseala.

Da, este insa nevoie de observare constienta si de alte atribute ale mintii, precum efort corect, rabdare, deteriminare si altele.

 

Dovezile vin sub diferite forme

Ideea ca credinta ar trebui sa se bazeze intotdeauna pe dovezi obiective sau externe scapa ceva fundamental: unele adevaruri se reveleaza doar prin experienta traita, interioara. Mintea, intentia, emotia, constiinta, perceptia sunt domenii care isi dezvaluie adevarurile prin observatie interioara sustinuta, nu prin validare externa rapida. Nu toate intuitiile pot fi reduse la date. Unele trebuie simtite, incorporate si testate cu rabdare in interior, de-a lungul timpului. Insistarea asupra dovezilor conventionale pentru orice poate duce la o intelegere ingusta a ceea ce este real.

Faptul ca stiinta si cercetarea pot stabili ce este realitate este, din punctul meu de vedere, aroganta suprema care ne mentine in iluzie.

 

Nu este nevoie sa consideram credinta ca pe un „pacat”

A numi credinta fara dovezi „cel mai grav pacat” sugereaza un esec moral este o viziune dura si limitata.

O convingere devine daunatoare doar daca provoaca suferinta, rau sau iluzie. Daca o convingere duce la bunatate, rabdare, claritate, generozitate sau curaj, chiar inainte de a fi „dovedita”, ea poate juca totusi un rol semnificativ.

In loc sa etichetam anumite convingeri drept incalcari mentale, ar fi mai util sa ne intrebam: aceasta convingere deschide sau inchide inima si mintea? Duce la o suferinta mai mare sau la o intelegere mai profunda? Este sustinuta cu rigiditate si dogma sau cu curiozitate si disponibilitatea de a fi revizuita?

Convingerile exita atat timp cat timp exista mintea. Scopul e sa le alegem pe cele sanatoase care duc spre echilibru, fericire, bunatate, emancipare.

 

Increderea interioara si discernamantul lucreaza impreuna

Dezvoltarea umana incepe adesea cu o forma de incredere — in viata, in indrumare, in ceva mai mare decat ego-ul. De-a lungul timpului, aceasta incredere trebuie pusa la incercare, rafinata si clarificata prin cercetare personala. Convingerea care nu evolueaza niciodata devine superstitie. Dar indoiala care nu se transforma niciodata in deschidere devine cinism. Cresterea necesita o relatie dinamica intre incredere si discernamant. Uneori, trebuie sa pasim in necunoscut inainte ca dovezile sa apara — si apoi sa continuam sa mergem pana cand acele dovezi sunt traite.

 

Asadar, mintea nu este incalcata de fiecare credinta care nu are dovezi. Unele credinte sunt solul in care creste intentia corect directionata. Pericolul nu consta in a avea incredere prea devreme, ci in a te agata fara sa pui intrebari sau in a refuza sa explorezi. Cea mai respectuoasa abordare a mintii umane nu este aceea de a cere dovezi pentru orice, ci de a trai cu o cautare sincera, cu o incredere bine fundamentata si cu dorinta de a vedea clar, chiar daca claritatea necesita timp si efort sustinut si corect.

Iti doresc dicernamant sa iti dezvolti mintea astfel incat dovezile interioare venite din experienta directa sa nu mai aiba nevoie de cele exterioare, fundamentate fara vedere corecta sau pe convingeri necorelate cu realitatea asa cum este ea!