povestea fertilitatii mele (1)

aceasta poveste a inceput demult… cel putin de cand mama era in pantecul bunicii mele… chiar si mai demult… pe cand eram praf de stele :).

un prieten drag imi spunea insa sa fiu specifica, asa ca am sa ma rezum la cum arata bucata din poveste asta in acest moment al vietii mele…

 

in vara lui 2015 am inceput sa ma simt pe mine… altfel, mai intens, mai profund, mai ales la momentul menstruatiei.

in ultimele cateva mentruatii simt ca al meu corp se conecteaza cu toata energia feminina a Universului. simt ca vine prin mine ceva mare… adanc, de demult… din strabunele noastre…. din trib.

ma simt canal si conectata cu toate femile din lume, cu toate mamele, cu cortul rosu.

am trecut dincolo de durere de cand am invatat vipassana – ceea ce simt la mentruatie este vibratia pura si fina a fiecarei celule a corpului meu. inclusiv la propriu… corpul meu arde in acele momente / zile (confirmat inclusiv de cei care trec pe langa mine sau ma ating). este foarte intens… foarte in interior, iar pentru a putea contine toata trairea asta am nevoie sa stau intinsa in pozitie fetala… iar daca cineva drag ma tine in brate de la spate, sa imi incalzeasca lombara, e minunat.

in acele momente ma simt goddess cu adevarat… puternica, vulnerabila, capabila, fertila, femeie, senzuala, mama in devenire, conectata, divina, sacra…

tot anul trecut, prin iunie cred, am simtit pentru prima data in viata ca exista in mine gandul ca pot fi mama in viata asta, ca pot primi un bebe care sa vina prin mine, pe care sa il primesc (deocamdata simt ca e un el.. dar asta nu e relevant acum) cu iubire si bratele deschise, pe care sa il nasc natural (despre nasterea pe care mi-o doresc in alt post), intr-un loc in natura sau in cuibul meu inconjurata de persoane dragi si speciale.

m-a surprins si pe mine gandul asta. pana in acel moment eram convinsa ca eu nu o sa nasc copii in viata asta – tocmai ma separasem dintr-o relatie de 15 ani, in acea relatie nu simteam ca este un loc in care sa primim un copil, nu ma simteam in siguranta, vazuta, acceptata si iubita asa cum sunt (despre asta in alt post, nu judec pe nimeni aici!).

in perioada in care am inceput sa am trairile respective la mentruatie am inceput de asemenea sa simt o prezenta imprejurul meu.

venea cand eram alaturi de partenerul meu, venea uneori si ma trezea in somn, noaptea. pur is simplu venea, vine… si intra in spatiu meu. la inceput eram speriata – m-am simtit violata in intimitatea mea, nu puteam alege daca sa accept sau nu, alteori mintea imi spunea ca sunt posedata… insa nu e nici una din acestea…

simt prezenta asta cu iubire in ultima vreme, cu blandete… in ultima vreme e cu mine din ce in ce mai des si perioade mai lungi.

alteori, cand eram in intimitate cu partenerul meu simteam prezenta atat de pregnant de parca era inca o persoana cu noi in spatiul fizic. efectiv parca il puteam atinge – atat de concreta era vibratia sa. partenerul meu spunea ca este spiritul spirutului ( sa ne referim la el cu M) copilului sau nenascut. stiam amandoi ce simtim si ca il simtim amandoi.

acum in ultima perioada nu mai e parca atat de intens… insa o prezenta este cu mine. nu stiu daca este M… insa e cu mine… in mine, din ce in ce mai des si perioade din ce in ce mai lungi.

il simt in corp: de obicei intra prin pantec si imi umple intreg trunchiul si bratele. in picioare nu il simt… sau poate nu am fost atenta, constienta.

imi simt pantecul foarte activ, plin de viata… la un moment dat am crezut ca sunt deja insarcinata – e ceva nou pentru mine.

in primele luni venea cand eram in intimitate cu partenerul meu sau dimineata cand ma trezeam, insa in ultima perioada e aleatoriu: vine si noaptea, ziua brusc, cand merg pe strada…nu exista momente anume.

recent mi-am dat seama de acceptarea asta… a acestei / acestor prezente… de constientizarea starilor mele. mi-am dat seama ca imi DORESC sa primesc un bebe in viata mea! imi doresc cu adevarat.

este ceva ce nu vreau sa rationez – ce este, cine este, nu vreau sa resping sau atrag prezenta sa. vreau sa fiu… cu ea… cu el… sa las, sa ascult, sa simt, sa constientizez. sa las sa curga ce vine, sa nu controlez.

stiu deja ca voi fi mama, ca SUNT mama…

fricile legate de faptul ca nu voi fi o mama buna (plecate de la “vezi pe mama mea”, “vezi varsta, nu mai ai rabdare” sau de faptul ca nu am copii si nu stiu cum sa ma comport cu un copil) au fost spulberate de cativa ani de cand am “lucrat” cu copiii.

na, nu stiu daca ce am scris este despre fertilitatea… si nu e musai sa ii dau un nume corect samantic :).

 

am multe sa scriu… vorbele si cuvintele sunt la mine destul de rar. exist mai mult in interior – emotii, sentimente, linisti, experiente pe care nu le pot transpune in cuvinte.

totodata simt si stiu ca scrisul pentru mine e… eliberator 🙂

asa ca, I’ll be back! 🙂