Mintea, calatorul profesionist

Mintea e (ca) un calator profesionist – genul ala de persoana care calatoreste peste tot in lume si iti poate povesti totul despre cam orice loc, insa foarte rar stie cu adevarat ceva despre sine. Genul de persoana care, pentru a evita sa se confrunte cu problemele sale interioare, isi petrece toata atentia privind lumea exterioara, mergand dintr-un loc in altul, temandu-se sa se aseze de teama tuturor lucrurilor neterminate care sunt chiar aici, in interiorul sau.

Eu am fost astfel de calator. Sunt specialista in calatorit. Si nu, nu mai sunt turist in sensul social de multa vreme.

Cand imi petrec viata calatorind peste tot, fara sa ma stabileasc niciodata, pe de o parte, nu stiu prea multe despre diversele locuri in care merg si apoi nu stiu ce se intampla acolo cu adevarat, decat dupa stabilirea si sederea a 5, 10, 15, 20 de ani in acelasi loc.

Asadar, orice cunostinte pe care le am sunt foarte superficiale. Imi lipseste profunzimea, iar in ceea ce priveste cunoasterea despre sine, aceasta este practic inexistenta (de cele mai multe ori). E nevoie sa ma intreb: vreau sa trec prin viata cu acest tip de cunoastere, cunoastere superficiala despre lucrurile exterioare? Genul de cunoastere care nu vine din a sti cu adevarat ceva sau din a ma limita la a cunoaste lucruri si cunoasterea care vine din fuga de marile si adevaratele probleme?

Adevarata si marea problema e ca mintea isi provoaca singura suferinta. Creeaza suferinta tot timpul, prin modul in care gestioneaza tot ce vine din exterior, modul in care gestioneaza emotiile care apar in minte-corp. E posibil sa evit aceste lucruri intr-o oarecare masura si pentru un anumit timp. Ele insa continua sa reapara pentru ca ele exista in profunzimile psihicului meu, in profunzimea mintii.

Intrebarea este, cat timp mai vreau sa continui sa ratacesc in felul asta? Cand voi fi pregatita sa ma linistesc, sa ma intorc si sa ma ocup de aceste probleme pentru a le rezolva?

Nu este usor, mai ales ca asta merge impotriva curentului. Sunt o multime de lucruri pe care le descopar despre minte atunci cand ma asez si o privesc cu adevarat. Sunt o multime de lucruri care chiar nu imi plac la ea. La urma urmei, ce invat pe masura ce exersez sa privesc spre interior? Invat despre dependentele mele, despre mizeriile din mintea asta, despre ignoranta mea. Invat despre deplina responsabilitate pe care o am in legatura cu momentul prezent, despre propria asumare.

Astea sunt lucruri pe care nu imi place sa le vad la mine si daca nu le gestionez, imi vor domina constant viata. Si nu numai viata asta.

In toti anii astia de practica de privit spre interior mi-e insa din ce in ce mai confortabil sa fiu cu toate. Pot sa simt, sa permit sa simt, sa marturisesc si sa nu ma mai las prada tuturor emotiilor. Incep sa inteleg legea cauza-efect in propria experienta. Incep sa stiu ce inseamna a patra metoda de gestionare a emotiilor: nu prin a le exprima, nu prin a le reprima si nici prin a le suprima.

A patra metoda implica observarea lor, cu o minte calma si echilibrata. In experienta directa, in minte-corp, fara a judeca, fara a eticheta (da, da, nu e nevoie sa numesti ceea ce simti ;), fara a intelege de unde vine).

Am inceput si calatoria interioara de aproape 18 ani (pe 21 august anul asta). Inca e cu evitare (din ce in ce mai putina), cu multe rataciri pe coclauri si cu multe detoururi.

Ceea ce fac in timp ce meditez este sa-l invat pe acest calator profesionist cum sa se aseze pentru a dobandi cunostinte reale.

Cand ma hotarasc sa meditez, sa exersez, ma hotarasc sa ma linistesc, sa ma intorc si sa infrunt de e de infruntat direct. Dar nu cu lupta, ci cu blandete si fermitate, nu cu fortare, ci cu rabdare si perseverenta. Nu cu presiune, ci cu sinceritate si ingaduinta, nu cu retete prescrise de diversi specialisti (care habar nu au de profunzimile propriei mintii) sau de cercetarile stiintifice, ci cu ajustare pentru ritmul propriu si propriile nevoi din fiecare moment.

Antrenamentul calmului si al concentrarea mintii este un instrument important in viata mea. Cel mai mportant. Si cel mai profund – pentru ca adreseaza problemele la radacina lor. “Defilement” (murdarie) este unul dintre cele mai nepopulare cuvinte din budismul occidental. Nu ne place sa credem ca mintea noastra este pangarita, murdara, dar lacomia este o murdarie, furia la fel, igoranta la fel.

Furia imi intuneca mintea. Iluzia imi intuneca mintea. Invat sa vad dincolo de aceste lucruri, sa vad de unde vin. Invat sa vad cum prind radacini, sa vad cum se strecoara in intentiile mele, apoi in actiunile mele si apoi sa ajung sa regret.

Ziceam ca nu sunt de mult un turist in sens social. Insa am fost turist in multe feluri. Am calatorit prin companii private, alergand dupa obiectiev marete si indicatori de performanta. Am calatorit peste mari, tari si continente, crezand ca am nevoie de terapeutul “ala bun”. Mai calatoresc inca prin multe activitati care ma ajuta sa evit ce am de infruntat. Mai scrollez inca mult pe Facebook si prin dulapuri dupa “ceva bun de mancat” (dulce sau sarat, orice sa fie!).

Din fericire, imi aleg si din ce in ce mai multe calatorii care antreneaza calmul mintii, constienta de sine si ma mentin in contact cu calatoria mare pe care vreau sa o fac. Calatoria asta e spre capatul timpului-spatiu, spre capatul suferintei, spre eliberarea de tpata suferinta. Calatoresc cu pensulele pe panze, prin gradina mea cu Deva Pamantului si Plantelor, alaturi de catelele si pisicile mele in contemplarea impermanentei acestor forme, alaturi in nevazutul care ma conecteaza cu cei care au curajul sa priveasca spre interior prin intermediul cardurilor metaforice OH, alaturi dei cei care vor sa se reconecteze cu ritmul naturii prin hrana mai sanatoasa in Cutia Taranului.

Cel mai intens si profund si cu insemnatate e sa calatoresc atunci cand ma opresc si ma asez in locul meu de meditatie.

Singurele calatorii terestre le mai fac sunt tot pentru a-mi antrena si mai mult mintea. Sunt pentru a fi in preajma celor care fac asta de zeci de ani, ducand o practica de peste 2600 de ani mai departe. Practica asta a ajutat mii (milioane?) de oameni (ca mine si ca tine!) sa se elibereze complet de suferinta.

Cand ajung in momentul prezent, nu mai este nevoie sa continui sa ratacesc in exterior. Pot sa ma opresc din calatorit, din ratacit si din hoinarit si sa ma stabilesc in locul care ofera cu adevarat hrana adevarata mintii, unde cunoasterea are profunzime, unde sentimentul de stare de bine are o profunzime pe care nu o pot obtine prin turism terestru.

Ne este adesea teama de multe ori: daca nu merg acolo, daca nu fac asta, voi rata ceva cu adevarat bun. Well, cand te duci acolo, ce gasesti? Descoperi ca multe dintre lucrurile pe care credeai ca le ratezi nu erau deloc speciale. Sau ca sunt efemere, trecatore. Amagirea luxului, efemeritatea formelor. Tot ce ramane e ceea ce ai in mintea ta. Si ce ramane…? Acelasi lucru ce era deja acolo si inainte sa pleci.

Asa ca mergi in urmatorul loc si apoi in urmatorul. Pregatesti un concediu ca sa fugi de surmenajul de la munca, ca apoi sa te intorci si mai obosit(a) si sa iti urasti viata. Mai faci un curs, mai citesti o carte. Mai iei un certificat, mai asculti un podcast, mai vezi un film “fain”.

Cand va veni momentul in care vei fi gata sa te asezi si tu si sa privesti posibilitatile chiar aici, in mintea ta? Odata ce ai explorat aceste posibilitati, descoperi ca nu ratezi nimic din exterior. Toate aspectele cu adevarat fascinante de acolo nu au fost deloc comparate cu aspectele fascinante pe care le descoperi pe masura ce incepi sa descompui mintea si sa vezi cum isi joaca feste singura, cum lacomia, furia si iluzia se pot strecura atunci cand nu esti atent(a).

E un proces fascinant daca te opresti, te intorci si privesti spre interior. Si e eliberator pe masura ce inveti cum sa te eliberezi de aceste lucruri, astfel incat oriunde te duci in exterior, sa nu o faci din constrangere.

Nu mergi pentru ca fugi de ceva. Totul se rezolva chiar aici, in mintea ta.

Tipul asta de calatorie merita cu adevarat, dar necesita ca mintea sa fie antrenata sa se ocupe mai intai de treaba chiar aici, chiar acum. Apoi esti liber(a) sa mergi oriunde doresti, nu din constrangere sau din dorinta, ci pur si simplu ca o expresie a starii de bine interioare pe care o impartasesti in consecinta cu tot(i) ce(i) (cu care te) vei intalni pe drumurile exterioare si interioare.

Imaginea featured de Ulises Guareschi Corvetto de pe Unsplash, celelalte proprii.