“Cunoaste-te pe tine insuti”

“Cunoaste-te pe tine insuti” este un indemn vechi, atribuit lui Socrate, insa sensul sau capata o nuanta cu totul diferita in perspectiva Budismului Theravada. Din perspectiva asta, ideea de “mine insami” nu se refera la un sine fix, stabil, esential – ci tocmai la lipsa unui astfel de sine. In loc sa fie o cautare a unei identitati autentice, este o investigatie directa a ceea ce numesc “eu”, investigatie care conduce nu la afirmare, ci la eliberare de iluzia lui “eu”.

Folosim acest “eu”, acest construct si capabilitatile sale, tocmai pentru a ne elibera de atasamentul fata de el.

E ca si cum ar trebui sa trecem un rau. Folosim ce avem pe partea asta a raului- crengi, lemn, vreascuri, liane pentru legaturi etc.. De unde suntem acum construim o pluta pentru a naviga pe partea cealalata. Pluta e nevoie sa fie solida pentru a rezista tuturor curentilor raului sau oricarui alt fel de obstacol din acest “drum”.

Navigam folosind pluta si carma. Dupa ce am ajuns pe celalalt mal, renuntam la ele – ne-am atins obiectivul.

Asa e si cu “eu”-l…

In perspectiva Budismului Theravada, nu exista un “sine” permanent sau controlabil. A ma cunoaste inseamna a observa direct si nemijlocit, cu claritate si repetat, faptul ca ceea ce consideram a fi “eu” este o constructie temporara si conditionata (pluta).

Aceasta observare se face prin experienta directa, in practica de meditatia vipassana (care inseamna a vedea lucrurile asa cum sunt), in minte-corp. In timpul acestei practici, atentia se indreapta asupra a ceea ce formeaza iluzia de sine: corpul, senzatiile, perceptiile, reactiile mintale si constiinta – cunoscute ca cele cinci agregate (khandha in limba Pali*). Prin observarea lor directa, se vede clar ca niciuna dintre aceste componente nu este stabila. Nicuna nu poate fi controlata si nu poate fi considerata “a mea”.

Pentru a putea insa sa practicam vipassana, e nevoie sa ne calmam mintea. E nevoie sa practicam concentrarea corecta a mintii, pentru a dezvolta samadhi (in limba Pali – inseamna concentrarea sau unificarea mintii), starea de calm si concetrare potrivite pentru a putea vedea realitatea asa cum este – impermanenta.

Asta facem (antrenam si dezvoltam samadhi) in cursul pe care il organizez pentru a doua oara in Romania. L-am invitat pe profesorul “meu” de meditatie Roger Bischoff de la International Meditation Center din UK.

Cunoasterea de sine devine astfel un proces de dez-identificare. Nu sunt corpul. Nici sunt emotiile. Nu sunt gandurile sau amintirile. Nici rolurile mele sociale sau imaginea despre mine. Fiecare dintre acestea este schimbatoare, apar si dispar, nu raman.

Aceasta intelegere nu duce la confuzie sau la gol interior, ci la eliberare. Asta ajunge ce se simta da o usoara si profunda relaxare a mintii: nu mai este nevoie sa sustin o imagine constanta despre cine sunt. Nu mai este nevoie sa reactionez la orice atingere a eu-lui / egoului. Nu mai sunt prizoniera unei identitati fragile. In locul tensiunii apare spatiul, in locul fricii – claritatea, in locul agatarii, eliberarea.

In momentul in care aceasta iluzie despre “eu”, “al meu”, “mine” este vazuta si expermentata in mod direct, ceea ce apare este un calm interior. Asta nu pentru ca am gasit cine sunt, ci pentru ca nu mai sunt constransa sa fiu cineva anume sau sa demonstrez cuiva “cine sunt eu”.

Inclusiv intrebarea “Cine sunt eu?”, pe care mi-am pus-o in minte incepand cu 2006 a devenit sa fie irelevanta. Focusul a devinit altul: pe momentul prezent. Aici pot experimenta realitatea asa cum este, chiar si fara sa mai etichetez anumite detalii (precum emotii, stari).

Asta nu explude discernamentul sau efortul corect.

Si ia o tona de auto-compasiune, rabdare si perseverenta, blandete si fermitate si muulta ingaduinta.

E tare mult de lucru. Nu usor, dar simplu si foarte practic, ancorat in minte-corp, in aici-acum. 🙂

(*) Anul trecut am inceput sa invat limba Pali. Deocamdata stiu sa citesc, intr-o oarecare masura. Urmatorul pas e sa imi dezvolt vocabularul.