Sunt momente, precum cel de acum, cand ma simt pierduta…
E atat de mult in interior, vad multe parti ale mele. Si lacrimile curg. Curg… si tot ce pot sa fac e sa beau un ceai, sa ii simt caldura pe buze, limba, faringe, esofag… Si sa ies afara sa imi las pielea fetei si palmelor mangaiate de razele soarelui.
Soare… Lumina.. vreau si ma rog pentru si inspre Lumina.
Si curg…
Ma simt blocata si tot ce pot sa fac e sa fiu prezenta la amalgamul de ganduri si emotii, predominand tristetea in aceste momente.
Vad harababura din camera mea, din casa asta, din afara casei in care traiesc. Sentimentul de neadecvare care ma umple. Simt multa neputinta. Mediul meu exterior este o expresie atat de fidela a mediului meu interior.
Lacrimile calde imi mangaie fata si o parte din mine stie ca e bine asa cum este. Nu e nevoie sa justific daca e bine sau rau si ca am incredere sa pasesc, sa continui calatoria asta, sa fiu prezenta la ce este asa cum este.
Si curg… ce pot si stiu sa fac din ce in ce mai… mult… (era sa zic iar “bine”) e sa fiu cu blandete si auto-compasiune la tot ce este in mintea mea si inafara ei.
Stiu acum ca asta poate sa ma vindece iluziile din mintea mea. Mai stiu insa ca mintea plina de blandete este doar o parte a monedei.
Am fortat lucrurile multa vreme in viata asta si cred in echilibru. Echlibru inseamna blandete si fermitate. Mi-e usor sa fortez, face parte din “normalul” meu, din bagajul pe care l-am construit in mintea mea. Ma antrenez sa fiu blanda in ultimii ani si caut sa gasesc acea parte a opusului blandetii, care sa fie ferma insa nu fortata. Fortarea o stiu. Stiu cum se simte in viata mea. Blandetea o invat.
Ma rog continuu sa am rabdare sa ajung sa inteleg si blandetea ferma, echilibrata, sau fermitatea blanda.
Poate ca e asta, sa pun compasiune cand ma simt neadecvata. Continui sa explorez, experimentez.
Rabdarea e iarasi doar o parte a balantei. Perseverenta o vad pe talerul celalalt al rabdarii. Si aici ma antrenez sa gasesc echilibru. Simt ca mai am atat de mult pana sa invat perseverenta.
Sa gasesc blandetea cu fermitate si rabdarea cu perseverenta. Invat perseverenta. Am blocat atat de multe ganduri si am depus astfel o cariera de piatra in vezica biliara.
Si curg…
Vreau sa scriu despre toate astea si atat de incalcit totul in mintea mea. Iar partea asta inca cu voce tare imi spune ca tot ce am scris aici e absolut incoerent. E ok, lasam sa fie incoerent, insa vreau sa simt cum se simte sa fie incoerent si sa scriu si aici. Am scris cateva jurnale…
Vreau sa ma las sa incercare de a pune gandurile astea inafara mea, in scris, sa vedem ce se poate naste din asta. Si sa le las vazute si de altii. Da, e inca rusine in mintea mea, legata de neadecvare, de faptul ca nu sunt in stare, ca nu scriu bine etc.
O parte a mintii mele continua sa spuna ca o fac doar pentru aprecierea ta, a celui care citeste aici. Da, cu onestitate, e nevoie sa recunosc ca este o parte in mine care inca vrea asta. Onestitatea e critica pentru mine acum. M-am mintit atat de mult pe mine si pe altii, pentru ca mi-a fost frica de nedecvare, de respingere, de a fi judecata, ne neiubire. Mi-e greu uneori sa fiu onesta. Mi-e greu sa recunosc uneori ca nu pot, ca sunt blocata, ca simt neputinta. Ma antrenez sa recunosc unicitatea mea si totodata faptul ca sunt o fiinta umana ordinara, ca toti ceilalti, mai ales cand o partea a mintii mele vrea sa se simta speciala si apreciata.
Si stiu si partea care stie ca scrie pentru sine, pentru a incerca sa articulez ceva din amalgamul ce e in mintea asta.
Si curg… cu onestitate si compasiune si ma rog sa fie si cu efort corect.